19
Dec

Gregg Braden – Ne iubim suficient pentru a accepta ceea ce ne spune știința?

 

Aceasta ne spune știința! Inima și creierul sunt două organe separate, dar pentru a le armoniza, trimitem un semnal de la inimă la creier, prin sistemul nervos și semnalul optim este 0,1 Hz… , ceea ce este interesant pentru că 0,1 Hz este una din frecvențele fundamentale ale planetei pe care trăim. Deci, când creăm 0,1 Hz în inimă și trimitem apoi acest semnal către creier, de fapt, noi ne armonizăm cu planeta noastră. Modalitatea prin care noi creăm acest 0,1 Hz sunt emoțiile, iar compasiunea este una dintre aceste emoții. Deci, compasiunea, recunoștința, aprecierea, atenția (acordată celuilalt), sunt cele 4 cuvinte cheie care fac ca emoția din inima noastră să se conecteze cu creierul. Când facem asta, corpul nostru o interpretează ca fiind iubire. Aceasta este CHEIA! 0,1 Hz este frecvența interpretată de corpul nostru ca fiind iubire și noi ne inundăm corpul cu această frecvență a iubirii. Și asta îndepărtează stresul, îl neutralizează, Aceasta este o resetare, despre care am vorbit mai devreme, prin care putem deveni mai sănătoși în prezența mediului nostru. Totul începe cu a ne iubi pe noi înșine.  

Întrebarea este: “Ne iubim suficient pe noi înșine încât să acceptăm ceea ce știința ne spune?” Și răspunsul nostru constă în alegerile pe care le vom face în lumea în care trăim, pentru copiii noștri!’ – Gregg Braden

Interviu Gregg Braden și Grațiela Baiaș, 3 decembrie 2018

 

Clipul video poate fi vizualizat doar de abonații la newsletter.

Ești deja abonat? Introdu adresa de email în câmpul de mai jos pentru verificare.


Nu ești deja abonat? Abonează-te acum!